Bogatul, fara inteligenta, e mult mai sarac decit saracul.

Bogatul, fara inteligenta, e mult mai sarac decit saracul.

Intelectualitatea noastră în societate, poate fi depistată, sub diverse forme… Îmbrăcămintea, comportamentul, modul de a merge pe stradă, de aşi calcula mişcările, sânt niste indicatori minunaţi, pentru a depista nivelul de intelegenţă al celui de lângă noi…

În această ediţie a emisiunii ,,Boabe de adevăr”, vom răsfoi paginile societăţii… şi vom vedea cum se deosebesc după comportament cele două pături mari – bogaţii şi săracii.

Un rol important, îl deţine dialogul, adică cu cine, unde, când şi despre ce vorbeşti, dar şi cât de mult cântăreşti ce-ar fi bine să spui, şi ce să ascunzi…

Aceste indicii, ne-au demonstrate de-a lungul timpului, că există diverse personae, cu diverse calităţi şi vicii.

Fiind împătimită de frumuseţile nemăsurate ale omenirii, sânt genul de persoană care urmăreşte evoluţia în timp a tuturor existenţelor, şi cu această ocazie, în câţiva ani trecuti, răsfoiam romane întregi, dar şi urmăream telenovele în care se arăta tocmai pe timpurile cele mei învechite fomule de deosebire a săracilor de bogaţi.

Într-o curte împărăteasca, muncea un băiat de când se ţine minte.

Era un baiat nalt, frumos, muncitor.., vorba ii era curgătoare, ochii limpezi ţi sufletul curat…

 El niciodată nu a îndrăznit să intre nici în coridorul unde trăiau stăpînii. Îşi ştia munca lui: avea grijă de curăţenia din jurul curţii, şi răspundea de ce se întîmplă cu herghelia de cai a boierului. Vara, era mai bine…, mai uşor pentru el, iarna însă, trebuia să destroienească toate cărările… Împăratul, avea şi el 2 băieti mai mari, care deja erau căsătoriţi, dar şi o fiică mai mică, care încă mai trăia cu părinţii.

Sofia, era o domnişoară blondă, părul fiind lung, până mai jos de genunchi, şi ochii de un albastru siniliu.

Aşa după cum Petru avea drepturi limitate…, nu i s-a putut interzice de a iubi… defapt, i-a interzis împăratul dupa ce a aflat că se îndrăgostise în Sofiica – fiica lui, dar nu au avut succes zisele împăratului, că şi sentimentele Sofiicăi erau la fel.

De atunci, le-a fost interzis să se mai vadă. Fata, stătea încuiată în camera sa, el însâ era batjocorit în toata legea şi fugărit… dar unde avea să plece? Odată, Petru a urmărit servitorii unde duc cheia după ce ii servesc Sofiicei prânzul. I-a reuşit… A tăcut şi s-a asuns, ieşind pe neprins de veste de acolo. Venind noaptea, a plecat şi a luat cheia, dupa care, încât să nu îl simtă nimeni, a plecat să îi deschidă fetei de împărat... Nu se văzuse de 5 zile, cu toate că locuiau sub acelaşi acoperiş, dar cu toate că dorul era mare, şi cu toate că multe aveau aşi spune, au tăcut zâmbind, s-au îmbrăţişat şi au fugit. Camera au încuiat-o cum a fost şi cheia au pus-o de parcă nici nu o luase nimeni, pentru a nu da de bănuit.

Ajunşi afară, s-au îmbrăţişat cât de strâns s-a putut, au plecat în grajd, au ales cei mai frumoşi şi mai puternici doi cai şi au fugit crezând că vor găsi o altă lume.

Dimineaţă, când s-a plecat să i se serviască Sofiei micul dejun, a început a răsuna curtea că a dipărut fiica împăratului, după aia, s-a depistat că lipseşte şi Petru, dar şi cei doi cai.

Au fost găsiti peste câteva zile de cei trimişi de împărat în căutare copiilor. În acest timp, au fost probabil cele mai frumoase clipe din viaţa lor, la care au visat de când se ţin minte. Erau numai ei, numai ei se auzeau în acel crâng, şi ceva mai la vale, izvoraşul cel îşi pruta apele limpezi prin pădure.

Din momentul când au fost prinşi, şi prezentaţi împăratului, fata a primit pedeapsă cruntă, însă nu chiar ca a lui – condamnat la moarte. Aceasta însă nu urma să fie chiar acum, că împăratu mai avea nevoie de Petru pentru a face muncile casnice.

Datorita atitor clipe frumoase, Sofia urma să nască un copil, un copil pe care l-a avut din dragoste, care o să îi semene şi lui… Împăratul auzind vestea că va fi bunel şi că tatăl copilului e Petru, nu a mai avut de adăugat, decât să le ureze casă de piatră.

Traind o perioadă în casă cu ei, servind împreună masa, nu mai fiind angajat care stă tot timpul iâîn grajd, împăratul a înţeles că Petru e un băiat cuminte şi îndrăgostit, şi că anume el este capabil de a o face fericită pe fiica lui.

Nu incercaşâţi să separaţi păturile sociale în săraci şi bogaţi, da, ei există, însă sînt nişte oameni minunaţi, sânt oameni, care au trăit şi greu, aşa că în cazul în care vor ajunge undeva mai departe, nu vor uita niciodată de chinurile ce le are ţăranul...

Daca dragoste nu e, nimic nu e. (Marin Preda)

   Viaţa omului  este asemeni vieţii plantelor. Cum o plantă tinde spre lumină să se producă fotosinteza, la fel şi omul tinde spre lumina dragostei pentru a se împlini sufleteşte, regăsindu-se alături de ceea ce-i este mai drag şi mai aproape de inimă.

   Diana sunt, şi la această oră vom încerca să descoperim seminţa de adevăr din maxima lui Marin Preda şi totodată să dezvoltăm propriile concepţii despre importanţa dragostei în sfera umanităţii.

Dragostea – feeria ce se naşte din priviri senine, calde, blajine…, este acea putere Dumnezeească, care inundă lacrimile în visări şi visele în lacrimi… care te nalţă fără aripi făcândute să zbori, sau te îngroapă în pereţii negri ai geloziei… Este binevenită pe pământ, fiind binecuvântată de Dumnezeu, acea dragoste care mişca sori şi stele.

"Dragostea îndelung rabdă, nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr, toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă". Asta ne spune biblia despre dragoste.

   Suntem în prag de criză sentimentală, iar cei ce îşi arată sentimentele, o fac din perspectiva de a cîştiga încrederea în oameni de profit. Oamenii sentimentali preferă să se ascundă după măşti solide şi nicidecum să arate lumii adevăratele lor sentimente care ar trebui să fie valoarea spiritualităţii omeneneşti.

   Privisem un film de groază în care un om lupta asemeni unui lup ce-şi zbuciuma dorinţa de a ataca pe cei din jurul său. Acel om depindea de băuturi alcoolice şi orice zi din viaţa lui era un coşmar pe care ziua îl trăia iar noaptea îl visa. S-a zbuciumat ani la rînd acel om iar dependenţa de alcool îi fura zilele tinereţii şi într-o bună zi a hotărît să încerce cel puţin să se lase dâsul.

Reuşind, el simţea o dorinţă tulburătoare de a ataca pe cineva… şi aceste gânduri îl urmăreau pretutindeni. Părea să nu aibă scăpare…, însâ într-o bună zi s-a întâmplat o minune şi a întâlnit femeia vieţii pe care o aştepta, şi visa să o cunoască… Cu toate că s-a îndrăgostit, continua să privească uneori la fiinţa dragă cu acea privire înspăimîntătoare de ,,lup”.

Femeia a observat în ochii acestuia că se întâmplă ceva straniu cu el şi i-a povestit o istorioară:

"Se spune că cândva demult un bătrân i-a spus unui copil că în fiecare din noi se luptă doi lupi. Unul rău şi unul bun. Fiarele, se luptă zi de zi, noapte de noapte… e o luptă crâncenă…

   La care copilul l-a întrerupt pe bătrân şi îl întrebase:

- Şi care din lupi v-a cîştiga bătălia?

Batrânul îi răspunse că v-a câştiga acel lup pe care îl vei hrăni mai bine".

   Ascultând atent, omul se gândia la istorioara povestită de iubita sa… şi…, a luptat zi de zi, noapte de noapte, hrănind doar pe lupul cel bun şi într-un final s-a vindecat, şi a trăit în dragoste, fericire, bunăstare alături de persoana care a trezit în el acel fior de înţelepciune, l-a ajutat să învingă boala sufletească. Şi dacă n-ar fi fost dragoste, nimic nu s-ar fi întâmplat în această situatie crâncena.

Fara IUBIRE nu exista viata! IUBIŢI-VĂ! Şi alungaţi bezna aceasta ce ne sugrumă în fiecare clipa!

Iubiţi-vă, că dragostea nu e doar un sentiment, ci şi o artă… o artă de a iubi frumos…

Numai dupa invidia altora iti dai seama de propria ta valoare.(Tudor Musatescu)

Tristeţea este cotropitoare, singuratătea nimicitoare, dar invidia, invidia este doborâtoare... Ea are efect negativ, dar şi pozitiv, asupra tuturor ce se întâmplă...

În această ediţie a emisiunei ,,Boabe de adevăr”, vom încerca să vedem împreună care este rolul negativ şi pozitiv al invidiei în societate...

Fiecare dintre voi s-a întâlnit în viaţa de zi cu zi, cu sentimentul care se numeşte invidie, aceasta luând diverse forme şi aspecte, pentru a se manifesta în largul întinderilor populate...

Invidia este un sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de bunăstarea, calităţile, succesele sau de situația bună a altuia... e sentiment de nemulțumire egoistă...

Există în zilele noastre, dar este înrădăcinat din timpuri vechi, şi poate uitate...

Tocmai pe timpul când toate erau făcute de mâna de om, Când tehnica înca nu avansase, la o margine de sat uitat, trăia un om care avea imaginaţie şi talent, pe lânga toate astea şi mâini de aur... Fiind dintr-o familie dezavantajată, având un trai mai grei si mulţi copii, bărbatul, abia de reuşia să producă unelte, să crească bovine, şi să planteze lotul de pământ ce îl mai avea în posesie pentru a putea întreţine familia. Dimineţile, din zori de zi, pornea la muncă şi nu finisa până nu cântau  cocoşii, vestind miezul nopţii. Muncea pentru el, pentru familia lui, dar muncea şi pentru alţii, primind în schimb bani sau cereale pentru întreţinere.

De mai multe ori, însă era nevoit să muncească mai mult gratis, primind de 4-5 ori mai puţin decât costa lucrul făcut de el, căci altă situaţie pentru a alimenta copiii, nu avea.

În acel sat părăsit de tinerime, mai erau mulţi alţi meşteşugari, care produceau lucruri interesante, necesare şi căutate de consăteni, însă, Scridon, îşi lăsa o parte de suflet în orice muncă făcută...

Dacă se mai întâmpla uneori să treacă vreun grup de tineri pe stradă, prin faţa case lui, neapărat se opreau pentru a vedea ce inovaţii au mai apărut. Cultiva dragostea de frumos în fiecare, însă, aprecierile lor, nu îi dadeau nimic de bănuit.

Într-o zi, a luat tobultocul cu porumb pe spate, şi s-a pornit spre moară, căci deja nu mai avea nevastă-sa din ce face mămăliga. În drum, se întâlneşte cu doi oameni, ceva mai tineri decât el, care îl priveau şi se mirau:

-        Doamne, oare cât o să mai poate alerga şi omul ăsta?

De la început, a surâs fără să-l fi văzut cineva gândind:

-        Iată na, treabă! Mai fac şi eu lucruri bune!

Aşa era el de fiecare dată, nu îi plăcea să iasă în evidenţă cu ceva, sau să se declare mai puternic, mai harnic, mai econom, mai consistent..., chiar daca asta era adevărat... L-a învaţat viaţa de toate, işi spunea el în gând când avea asemenea situaţii...

Au trecut câteva zile, şi întilnindu-se cu aceleaşi persoane, cum venea cu două căldări pline tocmai de la fântâna din marginea satului, i-a auzit rostind cuvinte murdare...

-        Da mai are omu ista să nu se astâmpere? De-amu m-o săturat!

Scridon a auzit, chiar dacă ei vorbeau să nu se audă, de vină a fost vântul, care taman i-a adus sunetul...

-        De ce oare, vorbesc astfel? Sântem cunoscuţi, prieteni.... ( gândea Scridon continuându-şi drumul)

A înţeles însă mai târziu, meditând asupra vorbelor bune din ajun, şi la cuvintele distrugătoare ce le-a auzit întâmplător... În ochii acelor persoane zăcea o mare de invidie, în care se scălda muncitorul...

Anume acest fapt, care la moment l-a indispus, l-a făcut să observe mulţimea calităţilor pozitive de care dispune, anume atunci a observat valoarea ce o deţine, şi care este preţul real al muncii sale...

Înţelegând aceste lucruri, Scridon, a încetat de a mai ajuta pe unul sau pe altul, iar, chiar şi de o făcea, solicita răsplata reală a muncii ce-a efectuat-o. Datorită acestui fapt, starea familiară a sa s-a îmbunătăţit simţitor, devenind în scurt timp, cel pe care nimeni nu îl mai recunoştea.

Diana am fost cu voi, şi vă declar că până în cele din urmă, invidia are efecte şi pozitive asupra unor lucruri, şi participă asupra repartizării oamenilor în socitate... Deci, nu încercaţi să impuneti pe cineva sa nu va invidieze... inseamna ca are de ce, şi înseamnă că ar vrea să fie ca voi..., mai mult, chiar este un motiv în plus de mândrie.

Este de o mie de ori mai bine sa fii optimist si sa te inseli, decat sa fii pesimist si sa ai dreptate.(Jack Penn)

Sânt cazuri nenumărate când e mult mai bine să visezi, să trăieşti într-o lume a ta aşa cum ţi-ai dorit-o, chiar dacă asta nu corespunde realităţii, decît să plîngi ce s-a întîmplat. Întradevăr, tangenţa e mult mai mare dintre viaţa reală şi iluzii, însă… acestea, la rîndul lor, au un efect pozitiv asupra sănătăţii şi dispoziţiei tale…

Diana sunt, şi de această dată vom încerca să vedem care este tangenţa dar şi deosebirea dintre vis şi realitate, totodată cât de benefic este să le trăieşti concomitent…

Se întâmplă foarte des în rîndul adolescenţilor, care cred în vis şi aparenţe să trăiască o lume ireală, o lume a lor, creată de ei şi de dorinţele ce îi preocupă… Lacrimile ar putea distruge existenţa umană, realitatea crudă ar putea duce multe personae spre suicid, timpul s-ar opri pe loc şi anume în timpul când suferinţa va deveni regină, daca nu ar exista iluziile, speranţa, visul şi aşteptarea spre realizare…

Acum ceva timp am cunoscut-o pe Margareta, adolescenta în vîrstă de 11-12 ani, care, fără să fi avut vreun gând… s-a îndrăgostit… aşa, întâmplător, s-a îndrăgostit din senin mergând pe stradă…

   Nu-i putea spune mamei, deoarece se considera foarte mică pentru a se îndrăgosti în cineva, şi mama, ar putea să se mire mult, auzind-o…

De la început, defapt, nu prea înţelegea ce se petrece… nu iubise niciodată până atunci…, doar că nu se mai sătura să vorbească cu acel băiat, să-l admire…, mai apoi însă, observându-l de la distanţă, tăcută se ruşina, se izola de prieteni, părinţi, colegi…, se izola de restul lumii… şi plângea…

Asta a fost până într-o zi când mama sa, întâmplător a zărit-o că plânge… Întrebând-o de ce, fata, nu ştia ce să spună…

-        Ei, mamă, iată la şcoală am primit o notă mică că nu a reuşit să memorizez poezia… şi mi-am stricat toate notele bune ce le aveam…

  Mama însă, priveste ochii înlăcrimaţi ai copilei şi inima ei ardea în foc… A înţeles ea care este pricina, dar nu işi putea da seama de ce plânge…

  A vorbit liniştit cu copila, i-a spus multe lucruri ce nu i le spusese până atunci, şi a încercat să o liniştească…

   Timpul a trecut, şi copila a crescut mai mare… Fetele de vârsta ei se ăntâlniau seara cu prietenii, se uniau în grupuri şi discutau secrete feteşti, cum ar fi să se îmbrace mai bine, cum ar fi să-i spună ceva, ce-ar fi mai bine  să facă, şi altele de acest gen…

     Margareta însă, avea lumea ei, o lume interioară, frumoasă, o lume în care bîrfa şi disperarea nu au spaţiu, în care işi trăia toate sentimentele visând frumos şi la clipe minunate. Ea nu avea nevoie să vorbeasca cu cineva, ci vorbea cu sine însuşi, vorbea cu ea, asta îi crea o satisfacţie enorma…

   Au mai trecut din ani şi începânduse războiul, băiţtii au fost încorporaţi în armată… Au plecat atît prietenii colegelor de claăa, cât şi băiatul pe care l-a iubit de la distanţă de prima clipă cum l-a văzut… Şi nimeni nu ştie de câte ori au ieţit pe înserat, şi nimeni nu ştie de câte ori a adormit în braţele lui, de câte ori le era foarte greu să se rupă din îmbrăţişările fierinţi în zori de zi, decât doar ea şi lumea ei interioară în care trăia visând…

   Nici nu ştiuse când a fost comanda să plece, şi când a plecat, dar îl iubia fără să ştie nimeni… Fetele de seama ei se risipeau în lacrimi, se înecau în plânsete şi dureri, nu mai vedeau un viitor dacă ei plecau pe câmpul de luptă…

   După ce s-au dus, una din fete se suicise auzând că el a căzut pe front, alta a avut defecţiuni mintale toată viaţa, speriindu-se că s-a întâmplat ceva cu cel pe care îl aţtepta atât de mult… ţi alte cazuri asimilare…

    Si Iulian, iubitul Margaretei, căzuse pe front printre primii, ea însă, neştiind că nu o să îl mai vadă niciodată, continua să îl iubească, să îl viseze şi să trăiască cele mai minunate clipe alături de fantoma ce nu îi dadea pace…

Cînd veneau nopţile, ea, fiind în casă prin geam privea cerul înstelat ţi vedea cum cad stele… auzise defapt din alte surse că în acel moment mergea războiul, dar nici nu a îndrăznit să se gândească că Iulian face parte din armată… Ea, îl simţia aproape, şi visele din nopţi îi erau împodobite de zâmbete, amintindu-şi când, cu mai mulţi ani în urmă îi apăruse întâmplător în cale, atunci, da, atuci se şi îndrăgostise…

     Acum, el probabil o vedea de sus cât de mult visează, şi îi zâmbea prin ploi şi prin cer senin, brodat cu stele…

   Nu s-a mai întors de la război, dar ea l-a iubit pâna la ultima suflare, şi a fost fericită că a putut visa…

   Visati si voi, fiţi fericiţi construiţivă o lume a voastră căci este de o mie de ori mai bine să fii optimist şi să te înşeli, decât să fii pesimist şi să ai dreptate…

Sunt succese care te înjosesc şi înfrângeri care te înalţă.(N. Iorga)

     Viaţa este reală aşa cum este ea... Din ea fac parte lacrimile, zbuciumul, realizările, clipele optimiste, dar şi pesimismul, ce ştie foarte bine cum să te răpună... Nu poate să existe om pe lume, care să nu fi adormit visând în braţele fericirei, sau, înecat în lacrimi să îşi caute fericirea în trecut...

    Diana sunt, şi la aceasta ediţie mi-am propus să vorbim despre succese şi înfrângeri...

    Mulţi sunt dintre cei care se bazează pe succes, realizare, luptând ca nişte lupi înflămânziţi de a cuceri alte apogeuri, pentru aşi atinge toate scopurile şi orice vis să-l ducă spre realizare, necătând la câte daune aduc celor din jur... În aceste cuvinte, se poate regăsi cel împrietenit cu independenţa egoistă, de a face numai penrtru dînsu, de  a avea numai el, de a fi numai el... Acest gen de persoane, nu realizează la moment că succesele pe care le-a obţinut sânt josnice.

    Scopul scuză mijloacele, ne spune o vorbă înţeleaptă veche, însă, aceste mijloace, dacă vrem să ne facă faţă, trebuie cântărite, analizate, controlate... căci în cazul în care succesul tău creează înfrângere pentru cineva, nu faci decât să profiţi.

    Adesea, când facem ceva urât, conştientizând, încercăm să privim în toate părţile de nu ne vede cineva, spre ex: am plectat la magazin şi am cumpărat o îngheţată... O deschidem pe drum căci nu mai putem rezista să ajungem acasă, părând a fi foarte delicioasă… şi ce facem? ÎngheŢata o mâncăm, dar pelicula de ambalare… ce facem cu dânsa? Unii o strâng punând-o în buzunar, pentru când vor trece pe lângă o urnă, dar majoritatea privesc în toate direcţiile de nu îi vede cineva, aruncând-o apoi în plină stradă…E josnic, dar adevărat…

   Aceasta defapt, e altceva căci învingerile se bazează pe lupte, care-i mai puternic acela câştigă… Cu toate acestea, sânt şi învingeri care nu fac faţă celui ce le-a obţinut, fiind cucerite prin minciună, prostie, dezordine, sau prin lacrimile cuiva…

    Să revenim însă şi de cealaltă parte a ideei..

    Dacă vezi pe cineva care nu e împrietenit cu bunătatea, liniştea, perseverenţa, cusecădenia, şi mai cu seama dacă acesta îţi vorbeşte cuvinte asuprite, răspunde-i frumos, sau mai bine taci şi ascultă până termină tot ce are de spus… E umilitor sa îi piermiţi să te înjosească, dar înălţător de mii de ori pe lângă aceasta, căci, nu chiar fiecare are talentul de a asculta, acesta fiind cel mai greu lucru… Vorbitorul nelegiuitor, va vorbi un timp, până când observând că nu îi este oferită atenţie, o să tacă înţelegând care e adevărul şi care e minciuna…

    Imaginaţivă acum un caz în care încerci să-i interzici unele lucruri… E cumplit, şi foarte dureros… Nemulţumită, persoana în cauză porneşte o ceartă aprigă... Cuvinte murdare încep a cădea în hău, lacrimi nenorocite inundă chipuri, dureri de cap, nelinişte... si toate acestea... de ce? Care ar fi motivul... principalul motiv pentru care să lăcrimeze cineva, acel cineva fiind orişicare persoană...

   Succesele şi înfrângerile, pot avea altare diferite..., căci doar prin cuvântul succes, înţelegi o victorie, un prilej de sărbătoare, însă această sărbătoare poate fi inundată în lacrimi, în gânduri neâncetate, dar uneori, poate şi în sânge...

   Dacă ai căzut în mîinile înfrângerii, ai nevoie de curaj, căci a fi înfrânt frumos, este ceva Dumnezeesc, dacă amintim acum înfrângerea Lui Isus, şi răstignirea Acestuia pe Cruce...

   Şi, de ar fi să concluzionăm esenţialul acestei emisiuni.. putem spune ca sînt succese care te înjosesc şi înfrângeri care te înalţă...

   Diana am fost, şi înainte de a încheia ediţia, vă spun că înfrângerile, de multe ori au efect pozitiv în ceea ce facţti, aşa că nu regretaţi dacă nu aţi reuşit să învingeţi!