Sânt cazuri nenumărate când e mult mai bine să visezi, să trăieşti într-o lume a ta aşa cum ţi-ai dorit-o, chiar dacă asta nu corespunde realităţii, decît să plîngi ce s-a întîmplat. Întradevăr, tangenţa e mult mai mare dintre viaţa reală şi iluzii, însă… acestea, la rîndul lor, au un efect pozitiv asupra sănătăţii şi dispoziţiei tale…
Diana sunt, şi de această dată vom încerca să vedem care este tangenţa dar şi deosebirea dintre vis şi realitate, totodată cât de benefic este să le trăieşti concomitent…
Se întâmplă foarte des în rîndul adolescenţilor, care cred în vis şi aparenţe să trăiască o lume ireală, o lume a lor, creată de ei şi de dorinţele ce îi preocupă… Lacrimile ar putea distruge existenţa umană, realitatea crudă ar putea duce multe personae spre suicid, timpul s-ar opri pe loc şi anume în timpul când suferinţa va deveni regină, daca nu ar exista iluziile, speranţa, visul şi aşteptarea spre realizare…
Acum ceva timp am cunoscut-o pe Margareta, adolescenta în vîrstă de 11-12 ani, care, fără să fi avut vreun gând… s-a îndrăgostit… aşa, întâmplător, s-a îndrăgostit din senin mergând pe stradă…
Nu-i putea spune mamei, deoarece se considera foarte mică pentru a se îndrăgosti în cineva, şi mama, ar putea să se mire mult, auzind-o…
De la început, defapt, nu prea înţelegea ce se petrece… nu iubise niciodată până atunci…, doar că nu se mai sătura să vorbească cu acel băiat, să-l admire…, mai apoi însă, observându-l de la distanţă, tăcută se ruşina, se izola de prieteni, părinţi, colegi…, se izola de restul lumii… şi plângea…
Asta a fost până într-o zi când mama sa, întâmplător a zărit-o că plânge… Întrebând-o de ce, fata, nu ştia ce să spună…
- Ei, mamă, iată la şcoală am primit o notă mică că nu a reuşit să memorizez poezia… şi mi-am stricat toate notele bune ce le aveam…
Mama însă, priveste ochii înlăcrimaţi ai copilei şi inima ei ardea în foc… A înţeles ea care este pricina, dar nu işi putea da seama de ce plânge…
A vorbit liniştit cu copila, i-a spus multe lucruri ce nu i le spusese până atunci, şi a încercat să o liniştească…
Timpul a trecut, şi copila a crescut mai mare… Fetele de vârsta ei se ăntâlniau seara cu prietenii, se uniau în grupuri şi discutau secrete feteşti, cum ar fi să se îmbrace mai bine, cum ar fi să-i spună ceva, ce-ar fi mai bine să facă, şi altele de acest gen…
Margareta însă, avea lumea ei, o lume interioară, frumoasă, o lume în care bîrfa şi disperarea nu au spaţiu, în care işi trăia toate sentimentele visând frumos şi la clipe minunate. Ea nu avea nevoie să vorbeasca cu cineva, ci vorbea cu sine însuşi, vorbea cu ea, asta îi crea o satisfacţie enorma…
Au mai trecut din ani şi începânduse războiul, băiţtii au fost încorporaţi în armată… Au plecat atît prietenii colegelor de claăa, cât şi băiatul pe care l-a iubit de la distanţă de prima clipă cum l-a văzut… Şi nimeni nu ştie de câte ori au ieţit pe înserat, şi nimeni nu ştie de câte ori a adormit în braţele lui, de câte ori le era foarte greu să se rupă din îmbrăţişările fierinţi în zori de zi, decât doar ea şi lumea ei interioară în care trăia visând…
Nici nu ştiuse când a fost comanda să plece, şi când a plecat, dar îl iubia fără să ştie nimeni… Fetele de seama ei se risipeau în lacrimi, se înecau în plânsete şi dureri, nu mai vedeau un viitor dacă ei plecau pe câmpul de luptă…
După ce s-au dus, una din fete se suicise auzând că el a căzut pe front, alta a avut defecţiuni mintale toată viaţa, speriindu-se că s-a întâmplat ceva cu cel pe care îl aţtepta atât de mult… ţi alte cazuri asimilare…
Si Iulian, iubitul Margaretei, căzuse pe front printre primii, ea însă, neştiind că nu o să îl mai vadă niciodată, continua să îl iubească, să îl viseze şi să trăiască cele mai minunate clipe alături de fantoma ce nu îi dadea pace…
Cînd veneau nopţile, ea, fiind în casă prin geam privea cerul înstelat ţi vedea cum cad stele… auzise defapt din alte surse că în acel moment mergea războiul, dar nici nu a îndrăznit să se gândească că Iulian face parte din armată… Ea, îl simţia aproape, şi visele din nopţi îi erau împodobite de zâmbete, amintindu-şi când, cu mai mulţi ani în urmă îi apăruse întâmplător în cale, atunci, da, atuci se şi îndrăgostise…
Acum, el probabil o vedea de sus cât de mult visează, şi îi zâmbea prin ploi şi prin cer senin, brodat cu stele…
Nu s-a mai întors de la război, dar ea l-a iubit pâna la ultima suflare, şi a fost fericită că a putut visa…
Visati si voi, fiţi fericiţi construiţivă o lume a voastră căci este de o mie de ori mai bine să fii optimist şi să te înşeli, decât să fii pesimist şi să ai dreptate…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu